I’m cotton you

„Happiness is…fresh cotton sheets”

I’m cotton you, un concept pe sufletul meu pe care l-am îndrăgit de prima dată când le-am văzut creațiile, este acela de a crea și de a aduce în casele fiecăruia materiale de înaltă calitate și mai mult decât atât, de a aduce dragoste față de bumbac și in. Așternuturile delicate, create în special pentru a avea o viață îndelungată, vă vor răsfăța simțurile și vor avea grijă de voi și visele voastre atât iarna cât și vara.

Povestea lor a inceput pe 19 decembrie 2016 atunci cand s-a lansat site-ul www.imcottonyou.com și timpul a trecut pe nesimțite. „Așternuturile de pat nu iți sunt suficiente niciodată, mie personal nu îmi ajung, aș vrea sa le am pe toate” îmi mărturisește Florina Florean, creatoarea acestui proiect, care a făcut o pasiune pentru cele albe, din bumbac, cum sunt articolele din colecția Love for White. Colecția Hygge, pe care o pregătesc acum, cuprinde și așternuturi în alte culori: gri, bleumarin și golden, pentru puțină varietate, dar mereu revine la prima ei dragoste.

“Nu au cum să nu îți placă așternuturile albe, bumbacul prospăt spălat e minunat cum foşneste sub tine – și cam așa a început totul, nu cred că mă voi sătura eu vreodată de ele, e imposibil…”

Materialele folosite sunt doar bumbac 100% și dantelă din bumbac 100%, calitatea fiind pe primul loc în realizarea produselor I’m cotton you. Pentru viitor își doresc foarte mult să deschidă un magazin in Cluj, nu foarte mare dar suficient cât să poată veni clienţii, întrucât este important pentru ca ei să poată vedea și simti materialul. Se consideră norocoși și văd  așternuturile de pat ca obiecte foarte personale și nu ca o simplă piesă decorativă, așadar cei care cumpăra produsele lor nu o fac doar pentru confort ci și pentru suflet, cumpărând mai mult cu inima, așa cum se spune.

Despre ea Florina spune că este  tot timpul veselă și că îi place să vadă frumosul oriunde ar fi el, surprins în oameni, în momente, în forme, contururi și cafea. Se bucură de fiecare dată când primește mesaje din partea clienților sau furnizorilor, o entuziasmează fiecare comandă și îi crește sufletul atunci când aceștia revin.

“Când păşesc pe stradă păşesc pe decoraţiuni, când mă uit în depărtare văd pattern-uri şi când mă întorc acasă mă întorc la locul meu de inspiraţie şi idei.”

O afacere cu și despre suflet, I’m cotton you, se înscrie cu siguranță în categoria afacerilor frumoase făcute de oameni frumoși. Intrați în shop și vă veți convinge și voi de asta:  www.imcottonyou.com/shop